Treceți la conținutul principal

Darul dărniciei - lepădarea de blestemul aferent midianit






Al cincilea blestem care corespunde darului motivațional al dărniciei se numește blestemul midianit. Minciuna referitoare la identitate care acționează în acest caz este similară cu cea referitoare la darul slujirii, doar că se referă la resurse.

Pot să furnizez resursele pentru alții pentru ca ei să poată intra în posesia chemării lor. Blestemul constă în faptul că nu poți obține destule fonduri. Nu poți acumula destulă avuție pentru a putea înlesni o schimbare.

Cauza acestui blestem a fost că tu sau cineva din rândurile familiei tale au pus în primul plan comfortul sau securitatea, înaintea (în locul) îndeplinirii rolului de administrator al resurselor. Paguba (devoratorul) se manifestă prin stricarea, ruperea ciclică a unor lucruri, a sănătații și a relațiilor.

Aceasta înseamnă că la un anumit moment al anului, sau la fiecare câțiva ani lucruri sunt devorate, distruse din motive care nu par a avea de a face decât cu acel ciclu de timp.

Binecuvântarea este si ea legată de timp și anume este libertatea de a acumula resurse de la an la an, din generație în generație așa încât să fie destule fonduri pentru a înlesni o schimbare majoră.

Rugăciune de eliberare

Dumnezeule Atotputernic și Tată Ceresc,
  • Proclamăm că Tu ești Dumnezeul timpului. Timpul este primul lucru pe care Tu l-ai creat în prima zi. De aceea este primul rod al creației Tale. Și primul rod din orice îți este dedicat Ție și astfel făcut sfânt.
  • De aceea proclamăm că de când suntem poporul lui Dumnezeu, intenția Ta a fost ca noi să umblăm într-un timp sfânt. Nu a fost intenția Ta ca sezoanele vieții noastre să fie distruse, devorate.
  • În afară de aceasta recunoaștem că întinarea (pângărirea) și distrugerea sunt vina noastră.
  • Te rugăm să deschizi cărțile vieților celor din rândurile familiei noastre.
  • Respingem și ne lepădăm de spiritul de control în fiecare ramificație a familiei noastre.
  • Repudiem spiritul de necredință care i-a ținut  pe unii dintre strămoșii noștri departe de a intra în posesia chemării lor.
  • Respingem spiritul confortului și al siguranței și proclamăm că Tu ești capabil să dăruiești un confort nemaipomenit oamenilor Tăi (poporului Tău) atunci când aceștia intră în posesia chemării lor.
  • Și mărturisim, respingem și ne lepădăm de înșelăciunea din partea inamicului că este bine pentru noi să amânăm posesia chemării noastre până la un timp mai potrivit.
  • Doamne, respingem și ne lepădăm de a o lua înaintea timpului Tău și de a rămâne în urma acestuia.
  • Te rugăm să cureți liniile noastre generaționale de aceste nelegiuiri.
  • Te rugăm Tată, să ridici blestemul midianit de peste viețile noastre, famiile noastre, seminția noastră naturală și spirituală.
  • Pironește acel blestem pe crucea lui Hristos și declară-l (pronunță-l) nul și neavenit.
  • Și acum Tată, proclamăm dependența noastră de Tine.
  • Și în același timp recunoaștem că ne este teamă de fire (carnalitate).
  • Îți reamintim că duhul este doritor dar firea (carnea) este neputincioasă.
  • Vrem să umblăm prin credință. Vrem să fim dependenți de Tine. Vrem să posedăm chemările noastre dar avem un stil de viață marcat de teamă. Avem o istorie lungă în care am căutat confortul.
  • Și așa cum ai făcut miracolul pentru Ghedeon și l-ai susținut atunci când nimeni nu l-ar fi susținut, Te rugăm să ne susții când vom avea de urmat chemarea noastră și nimeni nu ne va înțelege și susține.
  • Proclamăm dependența noastră de Tine.
  • Și Te rugăm să ne ferești nu numai de inamicii noștri ci și de noi înșine.
  • Și acum Tată, în fiecare loc pe care inamicul l-a blestemat, în care Tu dorești să eliberezi binecuvântari, facă-Se voia Ta!
  • Cerem ca binecuvântarea pe care Tu ai decretat-o pentru noi să fie eliberată în sezoanele pe care Tu le decretezi.
  • Tată, te rugăm ca Tu să protejezi Israelul față de cel rău și ca Tu să îl duci în libertate spirituală deplină față de toate aceste șapte blesteme.
  • Te rugăm, Tată, să te înduri de orașul nostru.
  • De asemenea te rugăm să eliberezi bogățiile existente așa încât oamenii Tăi (poporul Tău) să fie restaurați și repuși în deplinătatea chemării lor în acest sezon.
  • Îți mulțumim în avans pentru că Tu ai sfințit timpul pentru noi și pentru generațiile noastre.
  • În numele lui Iisus, Amin!

Mulțumiri! Acest text a folosit ca surse mai multe materiale ale firmei "Sapphire Leadership Group" (www.theslg.com), un "think tank" creștin, înființat de Arthur Burk. Mulțumim pentru acordul explicit pe care ni l-a acordat de a folosi produsele și textele firmei lui pentru a răspândi aceste învățături!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Darul încurajării

Persoanele cu darul învățăturii sunt interesate de mintea ta, pe când cele cu darul încurajării sunt interesate de inima ta. Orice om cu orice dar poate învăța pe alții, însă cel care are darul încurajării este cel mai interesant şi mai plăcut învățător. Persoanele cu acest dar își doresc ca toți oamenii să trăiască o viață cât mai plină de sens. Ei doresc să-i ajute pe alții să-şi folosească potențialul la maxim. Persoanele cu darul încurajării sunt oameni pentru oameni. Ei nu sunt deloc interesați să lucreze cu obiecte, sisteme sau cu idei abstracte. Le place să se afle în preajma oamenilor, să lucreze împreună sau pentru oameni.

Darul administrării

Persoanele cu darul administrării iubesc provocarea. De asemenea, le place să se implice, să dezvolte sau să organizeze orice. Persoanele cu darul administrării se pricep foarte bine la comunicare. Sunt atenți la modul în care se exprimă, astfel încât  să fie clari şi elocvenți. Crezând că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, ei folosesc hârți, diagrame, schițe, grafice şi alte metode vizuale. Administratorii înțeleg, onorează şi respectă structurile de conducere. Se simt bine în preajma lor, chiar dacă sunt printre cei mai buni sau doar fac parte din sistem.

Darul dărniciei

Aceste persoane dăruiesc, dar ceva mai mult decât bani. Dacă au bani, îi vor oferi cu generozitate, însă în același timp vor dărui din orice lucru pe care îl posedă. Ele dăruiesc din toată inima. Se dăruiesc pe ei înșiși. Oamenii cu darul dărniciei nu au nevoie de aplauze sau recunoștință. Această bucurie este cea mai bună răsplată pentru ei. Deseori sunt în stare să facă tot felul de lucruri doar ca să nu se afle despre darurile lor.