A CONFRUNTA CONFRUNTÁ vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ ( Jur. ) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele . [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte]. sursa: DN (1986) În context cre ș tin acest verb are următoarele conota ț ii: Când confruntăm o persoană, nu o confrunt eu, ci Isus din mine. Aceasta este PERSOANA la care se poate raporta totul, pentru ca EA este ADEVĂRUL! Originea cuvântului din limba latină indică exact de fapt unde are loc confruntarea: la nivel de minte, la fel de a gândi, la întăriturile min ț ii. Cu acelea ne luptăm de fapt. Acele întărituri le confruntăm ș i nu persoana în sine. Ș I mai ales, nu tratăm persoana confruntată ca ș i fiind una cu acel gând, atitudine, comporta...