În sezonul îndurării lui Dumnezeu

Am fost confruntat nu odată cu dispute cu lideri, oameni care au autoritatea de a decide, în care am insistat fără compromis să se respecte o anumită lege "ad literam". Argumentele contra atitudinii mele s-au grupat în două categorii: 1. Legea este absurdă, incorectă, stupidă, etc. 2. De ce vreau eu ca legea să fie respectată? Mă erijez eu în etalonul respectării legii? Răspunsurile și pozițiile mele sunt următoarele: - "Unde este lege nu este tocmeală". E posibil ca o lege să fie absurdă, stupidă, dar există mecanisme democratice pentru a acționa ca acea lege sæ fi schimbată corespunzător sau chiar abrogată. Dar până atunci legea se aplică, indiferent că îmi place sau nu, că îmi convine sau nu. - Ca urmaș al Lui Isus Christos și ca cetățean al Împărăției Lui Dumnezeu sunt obligat prin versete specifice din Scriptură să respect legile țări în care trăiesc. Ca atare nu mă erijez în etalon ci pur și simplu respect o poruncă a celui căruia Îi sun...

A CONFRUNTA CONFRUNTÁ   vb. I. tr.  A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ ( Jur. ) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele . [P.i.  confrúnt.  / cf. fr.  confronter,  it., lat.med.  confrontare  <  con  – cu,  frons  – frunte]. sursa:  DN (1986) În context cre ș tin acest verb are următoarele conota ț ii: Când confruntăm o persoană, nu o confrunt eu, ci Isus din mine. Aceasta este PERSOANA la care se poate raporta totul, pentru ca EA este ADEVĂRUL! Originea cuvântului din limba latină indică exact de fapt unde are loc confruntarea: la nivel de minte, la fel de a gândi, la întăriturile min ț ii. Cu acelea ne luptăm de fapt. Acele întărituri le confruntăm ș i nu persoana în sine. Ș I mai ales, nu tratăm persoana confruntată ca ș i fiind una cu acel gând, atitudine, comporta...

Subtitlu: în loc de "divide et impera" iartă și iubește! Eram în pat și mă pregăteam să dorm. Fusese o zi împlinită, doar acel mic incident cu soția, care repeta o anumită mostră(monstră?) de interacțiune dintre noi. Soția își ceruse iertare și mă bucuram că descoperise cauza conflictului dintre noi. Acesta era un pas important in reconcilierea comunicării. Totuși constatam că gânduri de acuzare mă bântuiau. Nu le-am urmat, dar nici nu le-am "făcut roabe ascultării de Isus Christos". Am adormit greu. Soția se ruga în gând. O simțeam cum se luptă cu atacuri, dar eu doream să dorm. Știam că ar trebui să înving oboseala fizică și să ne unim în rugăciune... dar deja comportamentul meu, pasivitatea mea "se îngrășase", prin repetiție. Nu îmi mai păsa. Dușmanul îmi sâsâia "lasă, nu e nimic grav, nu e nici prima nici ultima oară când unul din voi trebuie să se roage pentru celălalt..." Pe acest fond de abandon și pasivitate am adormit și m-am tre...