Întâlnesc în medii creștine, nu de puține ori, o manie a performanței. Aceasta poate lua forme ușoare, îmbrăcate în învățătura falsă care propagă că prin lucrări, prin performanță, chiar și în cadrul bisericilor, noi vom fi "iubiți" de Dumnezeu. Această manie, atât de puternic propagată în economie, în câmpul muncii, este o boală a timpurilor de acum. Economia capitalistă, importată din Europa de Vest și America, definește valoarea muncii prin performanța pe care o ai la locul de muncă. Această atitudine, acest mod de comportament, s-a strecurat și în biserică, înlesnind manifestarea unui duh de religiozitate.
"«Nu prin putere şi nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor.» Zacharia 4:6 ne îndeamnă Dumnezeu. Apoi, apostolul Pavel ne avertizează: "Galateni nesăbuiţi! Cine v-a fermecat? Înaintea ochilor voştri Iisus Hristos a fost înfăţişat ca răstignit! Un singur lucru vreau să aflu de la voi: aţi primit Duhul prin faptele Legii sau crezând ceea ce aţi auzit? Sunteţi chiar atât de nesăbuiţi? Aţi început prin Duhul, iar acum vreţi să sfârşiţi în fire?" Galateni 3:1-3.
"Tendința constantă a unui creștin născut din nou, este să recidiveze în a se chinui să facă ceva prin efort uman. Mințile și spiritele noastre cunosc darul gratuit (prin har) al salvării, dar sufletele noastre își păstrează obiceiul de a 'culege' dragoste prin performanță" spune John Sandford. Autorul tocmai citat, are o experiență de câteva decenii în vindecarea omului lăuntric a unui creștin. El a constatat că mulți lideri creștini, dar și alți frați și surori din trupul lui Hristos, sunt doborâți de trecutul lor, de judecăți pe care le-au rostit de-a lungul vieții. Acestea pot afecta într-un mod distrugător viața unui creștin, dar mai ales a celor din jurul său.
Cum se manifestă această manie a performanței, și cum poate fi ea vindecată, este redat în continuare în acest articol. Tragem nădejde că el vă va îndemna să reflectați asupra acestei teme și să faceți din cuvintele de cunoșțiință pe care vi le dă Duhul Sfânt, o temă de rugăciune.
Lectura cărților lui John Sandford dar și o consiliere prin frați sau surori creștini, care au o experiență într-o asemenea vindecări, vă va face liberi.
Mania performanței (traducere din limba engleză din cărți ale lui John Sandford)
"Mania performanței este prezentă în familii unde corecturi, amenințări la un comportament corect nu se fac cu destulă dragoste, blândețe și tandrețe. Mania performanței este o minciună, care este acceptată și interiorizată de copii, devenind astfel parte integrantă din ei: „Voi fi iubit doar când am performanțe bune pentru a primi dragostea părinților.” Când devin adulți acest slogan se transformă în: „Eu aparțin undeva, când le plac oamenilor și le răspund așteptărilor.“ La baza maniei performanței stă o frică – frica de a rata, de a nu-i reuși ceva, frica de a fi refuzat, neacceptat de ceilalți, de retragerea dragostei din partea celorlalți când nu performează cum așteaptă ceilalți, aceia care au ceva de spus despre ei, care au autoritatea. Niciunuia din membrii unei familii unde mania persecuției este prezentă are voie să se odihnească. Disciplinarea nu se face doar de dragul copiiilor, ci și pentru că copiii nu au făcut o impresie positivă în anturajul părinților. Oameni asupriți de mania persecuției se prefac că au un sentiment de acceptare fiindcă au acceptat această minciună: „Dacă ar știi ceilalți cum sunt eu de fapt, nu m-ar accepta așa cum sunt.“ Copii care au mania performanței devin adeseori nervoși și se străduiesc mereu. Nici părinții nu se opresc în a îi lăuda pe alții, cât de bine lucrează aceștia în comparație cu ei, cu copiii lor: de fapt niciun copil nu poate face o muncă la fel de bine ca părintele respectiv. Copiii aceștia au o tendință puternică spre critică și au atitudine prin care cer foarte mult de la ceilalți. În schimb ei nu pot să suporte critica de la ceilalți. Cea mai mică dojană înseamnă pentru ei că nu sunt iubiți. Paula, care a fost foarte fixată pe performanță, îmi replica la un pic de critică constructivă cam așa: „Vrei să-mi spui că nu mă iubești!”. Mă luam cu mâinile de cap și îmi ziceam: „De unde a mai scos-o și pe-asta această minunată făptură?“
Iată ce se întâmpla: ea se gândea, dacă mă iubește atunci ar trebui să facă totul ca să-mi fie bine. Dacă îi spuneam, că ea nu face ceva bine, aceasta însemna pentru ea, că eu aș fi de părere că ea nu mă iubește. De fiecare dată când vorbeam cu ea despre ceva, îmi arunca mingea înapoi: „Nici tu nu faci asta perfect!“ „Știu, Paula”, îi replicam eu, „Și eu fac multe greșeli, dar acum nu vorbim despre mine ci despre tine.“ „Dar acum eu vreau să vorbim despre tine, și nu despre mine... tu faci asta și asta...“ Pentru oameni cu mania performanței este îngrozitor să recunoască că au greșit, căci aceasta ar putea să însemne pentru ei, că sunt respinși. Este greu să trăiești cu oameni care au mania performanței, pentru că îi controlează pe ceilalți, le judecă performanța, ceea ce fac, dau corectură. Sunt mereu la pândă până găsesc un motiv de critică care trebuie corectat (poți să scapi de o asemenea ‘urmărire’ dacă pur și simplu nu răspunzi la aceste provocări).
Fiindcă siguranța oamenilor care nu au mania performanței este în Dumnezeu, ei pot să dea buzna într-o grupă, că nu trebuie să își facă griji, fiindcă ei sunt iubiți oricum, chiar și atunci când ceea ce spun nu este în ordine. În schimb oameni cu mania performanței nu își apreciază munca după standardele lor, ci după ceea ce consideră că așteaptă ceilalți de la ei. De aceea când ei intră intr-o grupă nouă stau liniștiți până află care sunt regulile. Apoi, foarte precauți fac o intervenție mică, care corespunde regulilor. Să fie spontani le este foarte greu.
Fariseii au avut mania performanței. De aceea erau așa de furioși pe Iisus. Iisus îi accepta pe păcătoși, care nu au făcut nimic ca să aibă dreptul să primească dragoste. Ei, dimpotrivă, erau cei „îndreptățiți“, care făceau tot ce cereau legile și ca atare erau mai demni de dragoste decât ceilalți. Sufletul nu crede pur și simplu vestea cea bună, că salvarea este un cadou, chair dacă mintea și gura spun altceva.
O femeie cu mania performanței, căreia i-am putut fi de folos, era evanghelistă într-o comunitate. O chema Midge, nu rata nici o slujbă în biserică. O grupă de casă se întâlnea în fiecare săptămână la ea acasă. Întotdeauna când începeam cu terapia sufletului, ea spunea această frază: „Dacă nu mă comport corect, Dumnezeu nu mă va iubi.” Cauza era relația ei cu tatăl ei, care o lipsea de afecțiune când dorea să o controleze. Și când era bătură rău, tot ei i se dădea toată vina. Tatăl ei țipa atunci la ea: „Ai făcut cu siguranță ceva ca să meriți această bătaie. Ești o neisprăvită!“ Inima lui Midge a fost programată la duritate. Pentru a fi eliberată, a trebuit ca ea să recunoască mânia ascunsă față de tatăl ei și să renunțe la ea. Azi Midge crede din toată inima că Dumnezeu o iubește, fără condiții, indiferent de ceea ce face.
Dar un lucru mai trebuie adăugat aici, pentru a evita strecurarea unei neînțelegeri. Căci chiar dacă Dumnezeu ne iubește, când păcătuim, acestea au consecințe nefaste. Dragostea lui (1. Kor. 1, 18-21) nu înseamnă că ne trece totul cu vederea; legile lui nu se schimbă. „Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei ce pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu. Fiindcă este scris: „Voi distruge înţelepciunea celor înţelepţi şi voi respinge priceperea celor pricepuţi.“ Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemistul acestui veac? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii? Întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciune, Dumnezeu a găsit de cuviinţă ca prin nebunia predicării să-i mântuiască pe cei care cred.“
Comunități întregi de creștini se pot deschide unu duh de religiozitate din cauza maniei performanței, care se manifestă prin muncă asiduă, gelozie și mânie. Au nevoie de eliberare. La o singură persoană este nevoie de o combinație de eliberare și vindecare interioară, pentru a fi eliberată de mania performanței, fiidcă ea este influențată de duhuri care s-au specializat pe invidie, gelozie, mania criticii, mânie, mania de își face singuri dreptate, frică, condamnare, sentimente false de vinovăție și respingere. Aici un terapeut trebue să descopere ce lipsă de dragoste a fost prezentă în trecutul personei, care a adus ca reacție o fixare pe performanță. Este apoi nevoie de iertare și vindecare pentru a da siguranță acestor inimi înfricoșate, că ei nu sunt respinși din cauza lipsurilor lor. Dragostea desăvârșită alungă pe deplin frica, dar dragostea trebuie să fie simțită pentru o perioadă mai lungă, înainte ca inima unei persoane care a suferit de mania performanței să creadă într-adevăr că Iisus o iubește, fără să aștepte performanță de la ea.
S-ar putea aici descrie încă alte multe mostre de comportament ale omului vechi, pe care terapeutul creștin trebuie să le „ucidă” la Cruce, dar trag nădejde că aceste exemple au fost suficiente ca să înțelegeți cum funcționează vindecarea interioară și care pot fi cauzele ei.
Multe mostre de comportament trebuie aduse pe rând la Cruce și demascate. E posibil ca demoni să fi profitat de aceste comportamente, mai ales acolo unde au fost prezente ură. În timpul unui proces îndelungat de vindecare se produce și transformarea sufletului dar și eliberarea. Terapeuții sunt sfătuiți să se lase conduși de Duhul Sfânt, ca să știe, de ce este nevoie, de la caz la caz.
Am speranța că cele scrise până acum că vindecarea interioară are un fundament biblic solid. Ea ajunge în străfundurile sufletului și capacitează oamenii să trăiască, așa cum li s-a spus că poți să trăiești o viață în plinatate în Iisus."
Comentarii
Trimiteți un comentariu