A CONFRUNTA
CONFRUNTÁ vb. I. tr. A pune față în față (mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc.) pentru a (le) verifica sau a (le) compara. ♦ (Jur.) A pune față în față două sau mai multe persoane pentru a verifica concordanța celor spuse de ele. [P.i. confrúnt. / cf. fr. confronter, it., lat.med. confrontare < con – cu, frons – frunte].
sursa: DN (1986)
În context creștin acest verb are următoarele conotații:
- Când confruntăm o persoană, nu o confrunt eu, ci Isus din mine. Aceasta este PERSOANA la care se poate raporta totul, pentru ca EA este ADEVĂRUL!
- Originea cuvântului din limba latină indică exact de fapt unde are loc confruntarea: la nivel de minte, la fel de a gândi, la întăriturile minții. Cu acelea ne luptăm de fapt. Acele întărituri le confruntăm și nu persoana în sine. ȘI mai ales, nu tratăm persoana confruntată ca și fiind una cu acel gând, atitudine, comportament, decizie, activitate. O tratăm cu respect, cu dragostea reală de a îl sprijini să fie liber. Premisa pentru o asemenea confruntare: să mă verific pe mine însămi dacă nu am eu același lucru pe care nu îl doresc la celălalt. Isus formulează această cerință astfel:
- BVA2015, Matei 7 3- : „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu atenție la bârna din propriul tău ochi? Sau cum ai curajul să spui fratelui tău «Lasă-mă să îți scot paiul din ochi!», în timp ce tu ai o bârnă în al tău?… Ipocritule! Scoate întâi bârna din propriul tău ochi; și atunci vei vedea clar să scoți (și) paiul din ochiul fratelui tău.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu